Vizitează Atena, oraşul zeiţei înţelepciunii. Monumente, temple, muzee, preparate delicioase şi croazieră

Legenda spune că Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii, au vrut să revendice numele şi protecţia unui străvechi oraş condus de Cecrops I, un rege cu coadă de şarpe în loc de picioare. Dar amândoi au vrut să numească oraşul după numele lor, şi au ajuns să ce certe. Până la urmă au decis să intre într-o competiţie- să lase regele să decidă numele zeului pe care îl va purta oraşul în funcţie de cât de impresionat va fi de miracolele lor. Poseidon şi-a înfipt tridentul în pământ şi din gaură a ţâşnit apă şi spumă de mare, iar apoi a ieşit o creatură nouă – calul, pe care l-a dăruit oraşului.
Dar Atena a făcut o minune şi mai spectaculoasă – a sădit un arbore de măslin. Măslinul nu doar că era o sursă nutritivă de hrană, dar putea fi strivit şi din el se putea produce uleiul de măsline cu care să facă comerţ. Cecrops a decis ca oraşul să poarte numele de Atena, şi zeiţa înţelepciunii să devină apărătoarea atenienilor. Bufuniţa, animalul preferat al zeiţei, a devenit simbolul oraşului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*